Ponta, exclus din PSD în urma numirii sale la conducerea SGG de către Grindeanu

Ponta, exclus din PSD în urma numirii sale la conducerea SGG de către Grindeanu
Publicat: 17/06/2017, 10:34
Actualizat: 18/06/2017, 14:38

Prima certificare a excluderii lui Victor Ponta din PSD a venit vineri seară, în urma comunicatului transmis de liderii partidului, după ce fostul premier a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului de către Sorin Grindeanu.

„PSD condamnă categoric tentativa ilegală și neconstituțională a celor doi foști membri ai partidului, Sorin Grindeanu și Victor Ponta, de a prelua puterea executivă a statului român. În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale”, se arăta în comunicatul de presă al PSD, transmis vineri seară.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a afirmat că decizia Comitetului Executiv a fost foarte clară în ceea ce privește sancțiunea care se aplică celor care se vor alătura Guvernului condus de Sorin Grindeanu.

„A făcut-o la libera alegere. Mai departe, consecințele vor fi ca urmare a forului de conducere al PSD”, declara, vineri, purtătorul de cuvânt al PSD.

De asemenea, ministrul demisionar al Dialogului Social, Gabriel Petrea, a afirmat, la rândul său, că „toți cei care acceptă poziții în Guvernul nesusținut de PSD, își pierd calitate de membru”.

Reacția lui Victor Ponta a venit în timpul conferinței de presă, susținută, vineri, la Palatul Victoria, după preluarea noii funcții, subliniind faptul că rămâne membru PSD.

„Domnul Grindeanu și cu mine suntem membri PSD și vom fi indiferent de voința domnului Dragnea”, declara Ponta.

Reamintim că membrii Comitetului Executiv Național au decis, în ședința de miercuri, în unanimitate, că orice membru al PSD care va accepta vreo funcție în Guvernul Grindeanu va fi exclus din partid. Ulterior, în noua ședință a CEx, de joi, liderii PSD au decis excluderea lui Sorin Grindeanu din partid.

Așadar, excluderea lui Victor Ponta vine ca urmare a numirii sale în funcția de secretar general al Guvernului Grindeanu. Premierul a reușit, vineri seara, să îl elimine pe Mihai Busuioc de la conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), deși acesta a refuzat să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcție, blocând astfel pe moment publicarea ei în Monitorul Oficial și deci accederea lui Victor Ponta în această funcție. Orice decizie a premierului trebuie contrasemnată de șeful SGG, conform legii.

Grindeanu a emis, însă, o decizie prin care un secretar de stat din SGG, Alexandru Ghigiu, i-a preluat atribuțiile lui Busuioc, pe motiv că Busuioc nu a venit la serviciu și refuză să își îndeplinească atribuțiile legale, în acest sens existând și o adresă oficială. Printr-o decizie emisă imediat după aceasta și contrasemnată de Ghigiu, care se afla temporar și oficial în „fotoliul” lui Busuioc, Grindeanu l-a eliberat din funcție pe Busuioc de la șefia SGG și l-a numit în această funcție pe Victor Ponta.

Cele două decizii au fost publicate în Monitorul Oficial în jurul orei 18:30, intrând astfel în vigoare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei...
×